In cautarea linistii pierdute ma indrept spre un loc uitat de propria-mi memorie. Inima mi se strange cu fiecare milimetru parcurs in drumul spre paradisul pierdut, nelinistea ma cuprinde la gandul ca in curand voi vedea ceea ce mi-a lipsit atat de mult. Si ajung. Dupa un drum in care mi-am vazut moartea cu ochii de vreo 10 ori... nu pot sa spun ca era simpatica si cu o bere in mana, dar nici monstruoasa. Papilele olfactive se imbata cu mirosul vechi de amintiri pierdute si pupila mi se dilata la revizualizarea filmului propriei mele vieti. Nu mai vreau sa plec de aici. E cald. E vechi. E proaspat. E eu. E noi. E locul in care simt ca nu ma alunga nimeni. Pupila se umezeste. De ce oare m-am intors atat de tarziu? Ce spuneam era adevarat sau era doar lenea aia putreda care ne cuprinde pe toti la un moment dat? Lenea aia putreda care ne roade corpul cu fiecare zi transformandu-l intr-un corp mucegait, inconjurat de musculite, gretos, bun de aruncat la gunoi. Prefer sa ma raportez la varianta de masura egala. Tic-tac, tic-tac, tic-tac, timpul se scurge mai greu decat in oricare loc ascuns al imaginatiei mele. Si iat-o. Linistea care mi-a lipsit atat de mult. Verdele mult iubit. Albastrul de nedescris. Aerul... Si incepe. Un zgomot se apropie de urechile mele...zgomotul acela care credeam ca s-a dispersat in aer, in urma cu mult timp, sau care se tine departe pentru mine. Dar... sadismul loveste atunci cand ma astept mai putin. On, and on, and on and aaaaaaaaa....gata! ajunge! nu mai vreau! nu se poate ca macar odata sa stai dracului in cusca ta si sa iti musti limba, diavol nenorocit?nu, nu, stai departe de mine, stai dep..."macar de-ar muri toti, poate asa ar tacea odata!" Gandul are o viteza mult mai mare decat vorba in sine si asta pentru a putea fi oprit. Eu mi-am cumparat un lacat de 3 kilograme de nu-uri si l-am pus la usa cu mizerii. Astfel, dispare si mirosul de putregai pe care nu-l mai suportam cand dormeam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu